Corfu se numeste Kerkyra in greaca derivandu-si numele din mitologica nimfa Korkira, fiica zeului raurilor, Aesopos. Potrivit mitologiei, Poseidon, zeul marii, se indragostise de Korkira, o rapise si o aduse pe insula; de atunci insula i-a purtat numele.

Excavatiile arheologice au dovedit ca insula a fost locuita chiar din era paleolitica (secolele 7- 4 inaintea lui Cristos) si ca in aceasta perioada Corfu era un centru comercial foarte important pentru fenicieni, locuitorii sai.

Eritrenii din Evia au fost primii colonisti greci pe insula, mutandu-se aici in secolul 8 inaintea lui Cristos; au fost urmati de un grup de refugiati din Corint, care au fondat o colonie pe Corfu. Capitala insulei facea comert cu toate capitalele din Marea Adriatica, devenind un centru comercial important, o putere navala mare, un oras colonial important si pana la urma obtinandu-si independenta de Corint. De atunci, cele doua orase puternice au intrat in competitie, avand multe conflicte.

Din 300 i.Chr. Corfu a fost succesiv atacata si cucerita de spartani, ilirieni si romani, care au stat pe insula din 229 i.Chr. pana in 337 d.Chr. In timpul ocupatiei romane insula si-a pastrat o parte din autonomie in schimbul folosirii portului si a navelor orasului. Contributia romana la dezvoltarea insulei a fost un sistem de drumuri si cladiri publice precum bai.

In anul 40 d.Chr. Iason si Sossipatros, doi discipoli ai Sfantului Paul, au adus crestinismul pe insula si au construit prima biserica crestina care au dedicat-o Sfantului Stefan.